CALENDAR 15 APRILIE: Astăzi săbătorim Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim (Denia Acatistului Bunei Vestiri)
Sfinţii Aristarh, Pud şi Trofim făceau parte din cei Şaptezeci de Apostoli aleşi de Mântuitorul. Sfântul Apostol Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfântul Apostol Apostol Pavel îl aminteşte în Epistolă către Coloseni precum şi în cea către Filimon. Sfântul Aristarh a fost arestat în Efes, împreună cu Gaius, de mulţimea care se ridicase împotriva lui Pavel. Sfântul Apostol Pavel le scrie colosenilor: “Va îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine” (Coloseni 4: 10). În Epistolă către Filimon, Pavel îl numeşte pe Aristarh împreună-lucrător cu mine, aşa cum îi numeşte şi pe Marcu, Dimas şi Luca.
Sfântul Apostol Pud era din Roma. Sfântul Apostol Pavel îl pomeneşte o dată în Epistolă către Timotei ( ÎI Timotei 4: 21). La început, casă lui Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai târziu ea a devenit un locaş de închinare, numită Biserica Păstorilor.
Sfântul Apostol Trofim, potrivit Faptelor Apostolilor (Fapte 20:4), era originar din Asia. Acesta l-a însoţit pe Apostol în călătoriile lui. În Epistolă a două către Timotei Sfântul Apostol Pavel afirmă: “Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav “(ÎI Timotei 4: 20). Sfinţii Aristarh, Pud şi Trofim au murit prin decapitare, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, în timpul persecuţiei lui Ner