Pe toate arterele rutiere din Capitală se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt intersecţii blocate şi nu au fost raportate probleme în ceea ce priveşte circulaţia vehiculelor, anunţă reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei, conform Agerpres.ro.
Poliţiştii rutieră precizează că în condiţiile avertizărilor meteorologice, Cod Portocaliu de ninsori abundente şi viscol, emise de ANM, în Bucureşti, ninge abundent şi s-a depus strat consistent de zăpadă pe carosabil. În acest context, Poliţiştii Brigăzii Rutiere recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo rutiere, să păstreze o distanţă regulamentară faţă de vehiculul din faţă şi să echipeze autovehiculul corespunzător.
Totodată, poliţiştii solicită conducătorilor auto să facă deplasări doar dacă este strict necesar şi nu există alt mijloc de transport în zona unde trebuie să se deplaseze. Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de vehicule să nu oprească sau să staţioneze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile de pietoni sau la colţurile intersecţiilor, pentru a nu obtura vizibilitatea altor conducători auto. De asemenea, oamenii legii solicită pietonilor să circule doar pe trotuare, să traverseze doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric.