Condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, Monica Iacob Ridzi a primit o veste proastă după gratii. Ministerul Tineretului şi Sportului cere executarea silită a acesteia, şi asta pentru a se recupera prejudiciul din dosar, în valoare de 640.000 de euro.
În 2009, Monica Iacob Ridzi a fost în centrul unui scandal uriaş, după ce s-a aflat cum a organizat manifestările de Ziua Tineretului. Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Ridzi, ministrul al Tineretului la acea dată , în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. A fost pusă sub urmărire penală, iar ulterior trimisă în judecată. Printre altele, a fost acuzată că ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
În 2015, judecătorii au condamnat-o pe Ridzi la cinci ani de închisoare cu executare, însă ea nu a fost singurul persoană trimisă în judecată. De asemenea, magistraţii au decis ca inculpaţii din dosar, printre care şi fostul ministru, să plătească în solidar 640.000 de euro. Recent, MTS a cerut în instanţă executarea silită a Monicăi Iacob Ridzi, iar primul termen de judecată va avea loc în 12 ianuarie.