Distracţia din acest weekend, de la mare, i-a costat destul de mult pe cei care au vrut să se simtă cu adevărat în plină sărbătoare. Aşa că, în cel mai tare club de fiţe de la malul Mării Negre, s-a cheltuit - în doar două zile – peste un sfert de milion de euro, cash.
CANCAN.ro a aflat cât au spart în acest sfârşit de săptămână toţi cei care au vrut să se simtă cu adevărat bine, în cel mai tare club de fiţe din Mamaia. Concret, cei care au trecut pragul de la Loft, pentru a simţi distracţia de Paşte, respectiv 1 mai, aproape de briza mării, au cheltuit câte 60 de euro, de persoană, pentru că intrarea a fost de 40 de euro, iar consumaţia medie pe care au făcut-o petrecăreţii era de 20 de euro. Iar doar în prima zi s-au vândut 2500 de bilete.
Ceea ce înseamnă că doar în prima zi a sfârşitului de săptămână care a trecut, cei puşi pe petrecere au scos din buzunare 150.000 de euro. Iar dacă mai punem la socoteală şi jumătate din cea de-a două zi de distracţie s-au cheltuit în Loft alţi 75.000 de euro, ajungându-se la un total de 225.000 de euro, spulberaţi în doar 48 de ore, în cel mai tare club din Mamaia.