ATENŢIE la algele din apa mării! Infecţiile provocate de acestea vă pot duce direct pe patul de spital

De: Cancan
Publicat: 18/07/2016 | 17:49

Medicul dermatolog Mehdi Sowlati susţine că turiştii care intră în contact cu algele ar putea avea surpriza neplăcută de a se alege cu dermatoze sau alte infecţii ale pielii.

„Infecţiile cele mai multe apar la persoanele care deja au fond alergic sau persoanele care nu ştiu că sunt alergice, dar în momentul în care vin în contact cu algele pot fi provocate alergii ale pielii. În unele cazuri avem alergii foarte avansate, foarte puternice care pot provoca şi cazuri de edem facial care sunt de urgenţă medicală”, a precizat dermatologul Mehdi Sowlati,citat de Radio Vacanţa.

Medicii avertizează că apariţia micozelor este favorizată în general de mediul umed, astfel acestea putând fi luate nu doar de pe plajă ci şi de la piscină. „Micozele se pot trata foarte uşor, în mod normal necesită un tratament uşor, însă în cazul în care micozele sunt mai vechi tratamentul ar putea ajunge şi la cinci săptămâni”, a mai adăugat acesta.