Asta da lovitură pentru tinerii care vor să-şi ia locuinţă! Schimbări dramatice ale programului ”Prima Casă”

De: Cancan
Publicat: 17/11/2016 | 15:03

Programul Prima Casă va fi modificat astfel încât, în următorii cinci ani, procentul de garantare de către stat va fi menţinut la 50% doar pentru creditele contractate pentru imobile cu destinaţia de locuinţă mai noi de 5 ani sau consolidate în ultimii 5 ani faţă de data acordării creditului, urmând să scadă la 40% pentru creditele care nu îndeplinesc aceste condiţii.
Potrivit strategiei Programului Prima Casă 2017-2021, propusă de Finanţe, procentul de garantare a creditului de către stat va fi corelat cu vechimea şi rezistenţa imobilului, diferenţiindu-se în funcţie de vechimea imobilului achiziţionat şi/sau a calităţii acestuia urmare consolidării măsurată prin rezistenţa la seisme (rezistenţa clădirii urmare consolidării).
 „Prin această diferenţiere, pe de o parte se are în vedere sprijinirea îmbunătăţirii calităţii locuirii prin acordarea unor condiţii mai bune de locuit oferite de locuinţele noi sau consolidate, iar pe de altă parte se are în vedere şi diminuarea riscului de credit al statului în Program, ţinându-se cont că colateralul reprezentat de o locuinţă nouă sau consolidată (toate celelalte aspecte fiind similare) este mai valoros fiind diminuator de risc pentru statul român (de fapt acelaşi principiu este urmat şi de finanţatori în cazul creditelor ipotecare acordate de către aceştia fără garanţii de stat)”, arată ministerul în documentul citat de Profit.ro.