Anuntul meteorologilor. Cum va fi vremea în următoarele 4 zile
Luni, în ţară valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est. Maximele vor fi cuprinse în general între -2 grade in estul Transilvaniei si 10..11 grade in Subcarpatii Getici , iar minimele între -15…-13 grade în depresiuni şi -1…0 grade în sud-vest şi pe litoral. În Bucureşti, vremea se va încălzi uşor, astfel maximele de 7..8 gr se vor situa peste cele normale specifice începutului de ianuarie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Marţi, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, deşi valorile diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, pe arii restrânse, în cursul zilei, în regiunile intracarpatice şi la munte, iar noaptea în nord-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în depresiuni şi 8 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi -1 grad. În Bucureşti, potrivit rtv.net, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei, cu o maximă de 5…7 grade şi o minimă de -5…-3 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat.
Miercuri, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă din an, iar cele nocturne, chiar usor mai ridicate, în mare parte din ţară. Maxime se vor încadra între -3 grade in estul Transilvaniei si 7 grade in vestul si nord-vestul Olteniei, iar cele minime între -7 şi 0 grade. În Bucureşti, maxima va fi de 3…4 grade, iar minima în jurul a -3 grade. Joi vor fi înnorări şi precipitaţii, în general slabe, predominant sub formă de ninsoare, local şi temporar, în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în nord, centru şi nord-est, până în jur de -15 grade. În Bucureşti, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade.