Unul dintre cele mai controversate clanuri interlope din România, cu peste 144 de clădiri istorice în posesie, dar şi averi greu de estimat, pare să ducă, în continuare, o „campanie“ de sfidare asupra mai multor familii din Timişoara.
Chiar dacă şeful clanului Cârpaci a fost condamnat, la începutul acestui an, la 10 ani de închisoare, cei care fac parte din această familie de romi duc în continuare un adevărat război împotriva tuturor celor care par să încerce să îşi facă dreptate. Şi, mai ales, împotriva celor care încearcă să îşi obţină drepturile în instanţă, asupra imobilelor peste care domnesc membrii acestui clan.
Dacă până acum cei care fac parte din această familie au tot apelat la acte de violenţă, iată că acum membrii acesteia duc un adevărat război… psihologic cu toţi cei care nu vor să se conformeze.
CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat cum procedează această familie de romi din Timişoara, în campania de intimidare pe care o duc, iar metodele lor sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Unul dintre cititorii CANCAN.ro, care pare să se afle în plin război cu familia Cârpaci, ne-a povestit că una dintre aceste metode de desfăşoară în felul următor:
„Acum pentru a forţa plecarea din imobil a proprietarilor din restul casei, îşi tapetează toate geamurile cu anunţurile – peste 10 anunţuri «Aici locuieşte ţiganii, familia Cârpaci»“.
În urma unei anchete a Primăriei Timişoara, s-a descoprit că familia Cârpaci, cunoscută după ce a evacuat mai multe spitale, deţine 144 de case istorice. Toate au fost dobândite după 1989, în condiţii suspecte. Clădirile au fost cumpărate cu titluri litigioase.