Am aflat exact cum a fost capturat celebrul traficant de droguri Dan Chioru. Şi-a făcut ascunzătoarea într-un cavou inspirat dintr-un film cu mafioţi! DIICOT-ul l-a localizat noaptea, în cimitir, după semnalul telefonului
Procurorii DIICOT au descins în cavoul de lux al familiei lui Dan Chioru, evaluat la peste 100.000 de euro, după ce au avut informaţii că acesta ar fi ascuns în mormântul mamei sale o mare cantitate de droguri. Interesant este cum au aflat acest lucru. Deşi bărbatul găsise locul perfect, el vorbea mult la telefon, iar anchetatorii îi ascultau convorbirile. Chioru nu se sfia să discute la telefon despre afacerile sale chiar din cimitir, la ore târzii din noapte, limbajul fiind însă unul codificat. Procurorii şi-au dat seama de unde sună traficantul, iar pe măsură ce apelurile din cimitir erau din ce în ce mai multe, au pus totul cap la cap. Potrivit surselor noastre, Simion s-a inspirat din filmele cu mafioţi atunci când a a ascuns stupefiantele în cavou, însă şi poliţiştii erau fanii acestor producţii. Aşa că au mers la Bellu, însă acolo au avut o mare surpriză. Drogurile fuseseră mutate între timp, însă oamenii legi au reuşit să strângă probe şi să ceară arestarea lui Dan Chioru, solicitare acceptată de judecători.
Chioru a fost arestat în luna mai a acestui an, după ce procurorii DIICOT au probat că acesta pusese pe picioare o reţea extrem de puternică specializată în traficul de cocaină. Mai mult, în gruparea acestuia fusese cooptat şi Petru Pitcovici, un fost ofiţer de crimă organizată care, în ultimii ani promovase spectaculos în carieră, până la vârful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Potrivit unor surse apropiate anchetei, ani buni, traficantul a dus o viaţă de nabab. Juca poker pe sume ameţitoare, dădea bani cu dobândă şi atunci când avea chef petrecea la Milano înconjurat de fotomodele, pe care şi le aducea, din România, cu avioane particulare.
Grup organizat
După arestare, procurorii DIICOT au dat mai multe detalii despre acest caz. ” ”În perioada 11-19.05.2016 procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat activităţi de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de către mai multe persoane care au acţionat în mod coordonat în vederea introducerii pe teritoriul României a unor cantităţi de droguri de mare risc procurate din Olanda şi ulterior comercializate pe raza municipiului Bucureşti. La data de 08.05.2016, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL s-au deplasat în Olanda în vederea procurării de droguri. La data de 11.05.2016, în jurul orelor 22.00, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL s-au prezentat la punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, într-un autoturism, în vederea efectuarii formalităţilor de intrare în România. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în filtrul de aer au fost găsite 2 pachete care conţineau pulbere de culoare albă, în urma examinării tehnico-ştiinţifice a rezultat cantitatea totală de 429,98 grame cocaină şi 0,51 grame 3,4-metilendioximetamfetamină (MDMA).
La data de 13.05.2016 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL pentru o perioadă de 30 de zile la acea dată inculpatul PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, zis Bogdan al lui Angela, sustrăgându-se urmăririi penale. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul SIMION DAN SANDU zis “DAN CHIORU” (un cunoscut jucător de poker, cu relaţii în lumea interlopă-n.r.) i-a determinat pe inculpaţii mai sus menţionaţi să procure cocaină, înmânându-le în acest sens suma de 10.000 euro, droguri ce urmau a fi comercializate pe raza municipiului Bucureşti. Totodată, s-a stabilit faptul că inculpatul PITCOVICI PETRU DANIEL, comisar şef de poliţie în cadrul D.G.A., a oferit sprijin şi ajutor inculpaţilor SIMION DAN SANDU şi PARASCHIV BOGDAN EMANUEL în scopul îngreunării cercetărilor efectuate, depistării şi probării autorilor”, arătau aceştia.