Deputatul Elena Udrea sare în apărarea fostului soţ. Aceasta a scris pe pagina de socializare că era „să o încerce un păcat biblic, invidia” când a auzit că Dorin Cocoş, în situaţia în care este, se apucă să-şi construiască minipalat la Snagov. Însă, ea susţine că fostul soţ nu are nicio treabă cu palatul şi că totul este o manipulare „demascată”.
Elena Udrea nu ezită să îi dea şi un sfat lui Dorin Cocoş, şi anume să explice cum a făcut afacerile cu statul în cei 20 de ani şi cu cine a împărţit banii.
„Trebuie să recunosc că, oricât de mult încerc să fiu bună şi să nu mă supăr pe nimeni ba chiar să iubesc pe toată lumea, ieri era gata să mă încerce un păcat biblic, invidia, după ce am citit în presă că fostul meu soţ, Dorin Cocoş, şi-ar construi un minipalat la Snagov. Eu ştiam că el locuieşte de doi ani într-unul din hotelurile pe care le are şi, mai ştiam şi că este un om normal la cap şi cu bun simţ, în ciuda imaginii pe care se străduiesc să i-o construiască unii, pentru vina de a fi fost însurat cu mine. Dar voi detalia altădată acest aspect. Deci, mi-a fost totuşi greu să cred că în situaţia în care se află se apucă să-şi facă la Snagov ditamai hardughia, altfel de prost gust după mine. Aşa că nu m-am mirat deloc să aflu că „micul Trianon” de la Snagov prezentat în presă de ieri că fiind a lui Dorin Cocoş nu are de fapt nicio treabă cu el, nu îi aparţine, omul locuieşte în continuare într-o cameră de hotel şi că totul este o manipulare menită să inducă oamenilor furia faţă de cei care trebuie identificaţi că fiind răul suprem pentru ţara. Iar „fostul soţ al Elenei Udrea” conduce detaşat în această categorie.
Având în vedere site-ul de securişti unde a apărut informaţia, îmi este clar şi cine manipulează. Ştiu, unii veţi spune, „lasă la cât a furat Cocoş, nu mai contează dacă este palatul acela al lui sau nu”. Eu vă garantez că pe logica aceasta (că afacerile cu statul făcute în România ultimilor 26 de ani sunt hoţie), mulţi, mulţi alţii au furat mult mai mult şi vedem că sunt liberi şi cu sutele de milioane la ei. Dar şi despre acest subiect voi detalia separat. Până atunci, avem încă o manipulare demascată.
P.S. În locul lui Cocoş aş explica şi cum a făcut afacerile cu statul de-a lungul ultimilor 20 de ani şi cu cine a împărţit banii”, a scris ea pe Facebook.