Viitorul în care roboţii şi oamenii trăiesc în perfectă armonie pare să fie tot mai aproape, asta deoarece în China deja a fost realizat primul cyborg care arată exact ca o femeie reală, iar pe deasupra poate adopta extrem de bine expresiile feminine, dar să şi poarte o conversaţie preţ de câteva minute. Mai mult, robotul a primit şi un nume: „Jia Jia“.
Considerat a fi primul android chinezesc, proiectul „Jia Jia“ a fost dezvăluit anul trecut de inginerii Universtăţii de ştiinţe şi tehnologii din China. Şeful acestei echipe de cercetători, Chen Xiaoping, a lăsat luni impresia unui părinte împlinit în timpul prezentării prototipului în cadrul unei conferinţe a băncii elveţiene UBS, organizată în cartierul financiar din Shanghai. Într-un deceniu, susţine el, roboţii dotaţi cu inteligenţă artificială precum Jia Jia vor putea realiza sarcini secundare în restaurante, azile de bătrâni sau chiar în spitalele din China.
„În cinci sau zece ani, roboţii vor fi foarte solicitaţi în China“, dă asigurări Chen Xiaoping. Cu părul lung negru şi îmbrăcată cu o robă tradiţională chinezească, Jia Jia seamănă destul de mult cu un om. Farmecul său are însă limite şi anumite chestiuni o lasă fără replică. Jia Jia poate însă prezenta fără cusur prognoza meteo a zilei şi discuta cu naturaleţe cu interlocutorul său, căruia îi poate identifica genul.
„Sunteţi un bărbat încântător“, îl complimentează ea pe un vizitator. Întrebată dacă are prieten, ea răspunde totuşi că „preferă să rămână celibatară“.
Progresele în materie de inteligenţă artificială sunt rapide şi numeroase produse ale genului au captat atenţia publicului săptămâna trecută la târgul de produse electronice CES de la Las Vegas, printre care şi roboţi capabili „să înveţe“ accesând aşa-numitul „cloud“, un spaţiu de stocare accesibil prin intermediul internetului.
Chiar dacă Jia Jia nu a ajuns încă la acest nivel, creatorul său întrevede un viitor frumos pentru robotul chinezesc, scrie Agerpres, potrivit New China TV.