Un accident cu trei morţi a avut loc în dimineaţa de marţi, 29 noiembrie, pe şoseaua Constanţa- Hârşova (DN2a), aproape de Hârşova. Un copil se află în comă, în urma ciocnirii violente, frontale dintre două maşini.
UPDATE ORA 11.30 Copilul aflat în comă a încetat din viaţă, în Spitalul Hârşova. Numărul morţilor din accidentul de la Valea lui Ene se ridică acum la 4.
Şapte persoane au fost rănite în ciocnirea violentă şi frontală dintre două maşini ce circulau din sensuri opuse. Trei dintre victime au murit pe loc, în urma impactului care a proiectat un autoturism într-un copac. Ambii şoferi sunt morţi.
Printre cei patru supravieţuitori este şi un copil de 7 ani, care se află, însă, în comă. O femeie de 40 ani, care a suferit o politraumă majoră este conştientă, dar starea sa este instabilă. Alţi doi răniţi, de asemenea, cu politraumă majoră, sunt stabili. Persoanele decedate au rămas încarcerate în maşini. Pompierii au intervenit pentru scoaterea lor dintre fiarele autoturismelor. Accidentul s-a produs în jurul orei 9, la Valea lui Ene, pe sensul de mers spre Constanţa, la ieşirea din Hârşova.
„Potrivit celor mai noi informaţii, dintre cele şapte persoane implicate în accident, trei au decedat si alte patru, intre care si un copil, au suferit rani usoare, fiind transportate catre unitatile spitalicesti„, a anuntat purtatorul de cuvant al IJP.