Dacă în urmă cu câteva zile vă prezentam imagini exclusive despre fiica lui Adi Minune, desfigurată de durere din cauza unei intervenţii chirurgicale, iată că acum aceasta a dat primele declaraţii despre aşa-zisa operaţie estetică.
Carmen Simionescu, fiica manelistului Adrian Minune, a povestit într-o emisiune TV de ce a ieşit de fapt dintr-o clinică din Capitală, la braţul mamei sale, în urmă cu o săptămână. Concret, fiica lui Adi Minune a povestit că în fotografiile făcute de CANCAN.ro se afla într-adevăr la respectiva clinică pentru o intervenţie, însă nu avea nimic de-a face cu mărirea sânilor. Aşadar, zvonul potrivit căruia şi-ar fi pus silicoane a rămas în aer, pentru că fiica lui Adi Minune a declarat în cadrul show-ului TV că a avut nevoie de o altfel de intervenţie chirurgicală.
„Nu mi-am pus silicoane. Am fost la clinică pentru a face nişte infiltraţii la coloană. Am căzut la patinoar în urmă cu câţiva ani, n-am dat importanţă atunci şi am rămas cu dureri. Acum sunt bine, din fericire“, a spus Carmen Simionescu, luni seară.
În urmă cu o săptămână, fiica lui Adi Minune, în vârstă de 18 ani, a fost fotografiată de către CANCAN.ro, în clipa în care părăsea o clinică din Bucureşti, specializată în chirurgie estetică. Mai mult decât atât, Carmen Simionescu apărea în poze desfigurată de durere, abia se putea ţine pe picioare, iar până a ajuns la maşină a fost tot timpul ajutată de către mama sa, Kati.
Vezi AICI fotografiile din urmă c-o săptămână, când Carmen Simionescu a ieşit desfigurată de durere dintr-o clinică din Capitală!