O tânără s-a jurat că nu va mai folosi vreodată produse de machiaj, după ce a ajuns pe patul de spital din cauza unui banal ruj.
Lily Cleopatra Maurice, o femeie de culoare din Orlando, Florida, şi-a cumpărat recent un ruj dintr-un centru comercial, însă în momentul în care l-a încercat, odată ajunsă acasă, nu a dat importanţă faptului că începe să se simtă rău şi a asociat totul cu începutul unei banale răceli. Nu doar că a început să acuze o stare generală de rău, dar după o zi de când şi-a cumpărat rujul, tinerei au început să i se umfle excesiv buzele.
Speriată, tânăra americană s-a urcat în maşină şi a gonit spre spital, iar pe drum a postat câteva fotografii cu ea, după ce a suferit reacţia alergică. Odată ajunsă la spital, Lily Cleopatra Maurice a reuşit să îi îngrozească şi pe medici, care i-au spus că putea să moară pe timpul nopţii din cauza reacţiei alergice, dacă ar mai fi stat câteva ore până să vină la spital.
Rujul pe care tânăra l-a folosit se numeşte „CoverGirl Queen Collection“, iar atât fotografiile, cât şi povestea femeii, au fost distribuite de peste 56.000 de ori, pe reţelele sociale.