A născut în lift pentru că moaşa i-a spus că nu e în travaliu! Mesajul şocant al acesteia atunci când gravida a ajuns la spital
Ceea ce i-a spus moaşa Antoniei Kennedy este de-a dreptul şocant: „Sunt pe cale să îmi termin tura şi tu ar trebui să mergi acasă”, i-a transmis moaşa femeii, potrivit Mirror. Apoi aceasta i-a spus: „Du-te la cumpărături câteva ore”.
Antonia a mărturisit că s-a simţit „jenată” să nască în lift, în văzul a doi portari de spital şi a unui cuplu. „Nu e ca şi cum nu mi-aş cunoaşte corpul şi a fost atât de ruşinos modul în care s-a întâmplat, în faţa străinilor”, a declarat femeia.
Femeia a mers la spital alături de partenerul său, Phil Goodwin, după ce a început să simtă contracţii, dar a fost nevoită să părăsească spitalul după ce moaşa i-a spus să meargă acasă sau la cumpărături. „Mi-a spus să merg acasă sau la cumpărături câteva ore. Nu voiam să plec, dar m-am simţit presată să o fac”.
Antonia a plecat acasă, dar după 10 minute a realizat că trebuie să nască şi s-a întors la spital. Ajunsă acolo, contracţiile se petreceau la fiecare 30 de secunde, apa ei s-a rupt şi, odată intrată în lift, a simţit nevoia de a împinge. „Nu mă puteam opri din împins şi capul copilului ieşea. Phil mi-a tras colanţii pentru a prinde bebeluşul şi uşa liftului s-a deschis, iar un cuplu cu copilul lor şi un portar erau acolo. Am auzit alarmele sunând şi am fost dusă într-o sală de naştere”, a rememorat Antonia Kennedy momentul naşterii celui de al patrulea copil al ei.
Cu toate că bebeluşul este sănătos, Antonia regretă că cel de al patrulea copil al ei s-a născut aşa. „Mulţumesc divinităţii pentru că e ok (n.r.- copilul), dar ar fi putut fi cu totul altfel”, a precizat femeia.