În urmă cu puţin timp, meteorologii au emis un cod portocaliu de furtună, dar şi două avertizări de cod galben de intabilitate atmosferică.
Prima avertizare este valabilă între 28 iunie, ora 10 – 28 iunie, ora 23. În acest interval, în zonele montane, precum şi în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Maramureşului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi punctiform 50 l/mp, cu precădere în zona montană, scriu cei de la ştiripesurse.ro.
Pentru intervalul 28.06, ora 14 – 28.06, ora 23, este valabil un cod portocaliu de instabilitate atmosferică foarte accentuată şi cantităţi de apă însemnate. În judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantităţi de apă de peste 60…70 l/mp.
Cea de a doua avertizare cod cod galben vizează intervalul 28 iunie, ora 23 – 29 iunie, ora 11. fenimenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuatăşi cantităţi de apă însemnate.
În intervalul menţionat aria manifestărilor de instabilitate atmosferică se va restrânge către partea de est şi sud-est a ţării. Astfel, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi local a Carpaţilor Meridionali vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 45…50 l/mp.
Codul portocaliu este valabil în acelaşi interval. În judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău, ploile vor continua să aibă caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor mai depăşi local 60 l/mp.