A fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume! Cum arată tânăra care a câştigat titlul de Miss World 2016

De: Cancan
Publicat: 19/12/2016 | 14:35

Bruneta a câştigat premiul de 100.000 de dolari şi a primit coroana de la Mireia Lalaguna, din Spania, care a obţinut acest titlu în 2015. „Este o onoare şi o mare responsabilitate să reprezint Caraibele“, a declarat Stephanie del Valle. Miss World 2016 este studentă în New York, vorbeşte trei limbi (spaniola, engleza şi franceza) şi doreşte să lucreze în industria divertismentului. Stephanie se descrie ca fiind „vizionară, optimistă şi determinată“. Frumoasa brunetă şi-a transformat pasiunea pentru muzică într-un instrument umanitar, implicându-se într-un program de terapie bazat pe muzică, care serveşte drept tratament alternativ pentru copii cu sindromul Down.

 

Locul al doilea a fost ocupat deYaritza Miguelina Reyes Ramirez din Republica Dominicană, iar pe locul al treilea s-a clasat Natasha Mannuela din Indonezia. Alături de ele, în top 5 au fost şi Miss FIlipine – Catriona Elisa Gray şi Miss Kenya – Evelyn Njambi Thungu.

Diana Dinu, reprezentanta României la Miss World 2016

România a fost reprezentată la Miss World 2016 de Diana Dinu, în vârstă de 26 de ani, care nu a reuşit să se claseze în primele 20 de locuri. Tânăra născută în Bacău a absolvit Facultatea de Sport, specializarea Kinetoterapie, din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, dar locuieşte de mulţi ani în Bucureşti. Ea a practicat bowling-ul de performanţă, este pasionată de călătorii, psihologie, echitaţie, sporturi extreme şi înot. Cel mai mult iubeşte însă copiii, dorindu-şi să se implice în viitor în cât mai multe proiecte de caritate şi voluntariat pe plan naţional şi internaţional. Diana îşi doreşte o carieră în industria cinematografică, visul ei fiind să devină un cunoscut producător la Hollywood.