Compozitorul Temistocle Popa si sotia lui, actrita Cornelia Teodosiu, amandoi trecuti de 90 de ani, au parasit vila nationalizata din Dorobanti si s-au mutat intr-un apartament, dupa ce casa a fost retrocedata. Problemele sunt, insa, departe de a se incheia.
„Nu va imaginati cat de greu este pentru niste oameni trecuti de 90 de ani sa afle ca sunt nevoiti sa se mute. Am trecut printr-o perioada de mare stres in acea perioada. Sotul meu se confrunta cu unele pierderi de memorie. Are zile si zile”, a povestit Cornelia Teodosiu pentru Cancan.ro. Cea mai mare neplacere pentru cei doi a venit dupa o surprinzatoare decizie a judecatorilor.
„Am fost anuntati ca trebuie sa platim cheltuielile de proces dupa ce am fost evacuati. Asta in conditiile in care noi eram doar chiriasi in acea casa, procesul a fost intre alte persoane. Trebuie sa ne prezentam la tribunal luna aceasta sa vedem ce se intampla”, a mai povestit doamna Cornelia Teodosiu.
La 91 de ani, supranumit ultimul muschetar al muzicii usoare romanesti, Temistocle Popa, care a colaborat cu monstri sacri ai muzicii usoare romanesti precum Dan Spataru, Margareta Paslaru, Angela Similea sau Corina Chiriac, a fost dat afara din casa in care a locuit o viata, dupa un proces lung si obositor.