Actrița Olimpia Melinte din serialul Vlad este însărcinată pentru a doua oară. „Acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea”

Publicat: 29/10/2020 | 14:40

Actrița Olimpia Melinte, cea care interpretează unul dintre personajele principale al serialului Vlad de la ProTv, se pregătește să devină mamă pentru a doua oară. Vedeta este din nou însărcinată și așteaptă cu nerăbdare marele eveniment.

Se pare că pandemia a fost întru-un fel productivă pentru Olimpia Melinte. A avut mai mult timp să se ocupe de băiețelul ei Sasha, în vârstă de 6 ani, iar acum așteaptă venirea pe lume a celui de al doilea copil. (CITEȘTE ȘI: OLIMPIA MELINTE, ACTRIȚA DIN VLAD SE BUCURĂ DE IZOLARE ALĂTURI DE CEL MIC! „LA NOI ACASĂ, ÎN BULA NOASTRĂ, E LINIȘTE ȘI PACE, IAR SASHA E TARE FERICIT CĂ PUTEM STA ÎMPREUNĂ”)

„Nu știu dacă pandemia, dar perioada asta mi-a adus unul dintre cele mai frumoase daruri, pe care îl așteptam deja de multă vreme: o sarcină, iar asta compensează cu toate proiectele pe care nu le-am mai făcut, cu toate  întâlnirile, plecările și repetițiile care nu s-au mai întâmplat.

A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea. Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine.” , a declarat Olimpia Melinte, pentru Viva.ro.

Olimpia Melinte, o sarcină dificilă

Deși așteaptă de mult ca acest lucru să se întâmple, Olimpia Melinte nu a avut o misiune prea ușoară. Primele  luni de sarcină i-au dat bătaie e cap actriței, care nu s-a simțit prea bine. Grețurile au fost la ordinea zilei. (VEZI ȘI: CE SPORT EXTREM FACE OLIMPIA MELINTE, ACTRIȚA ROȘCATĂ DIN SERIALUL PRO TV VLAD)

„Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă! Au fost grețuri, imposibilitatea de a mânca și o sensibilitate foarte mare la orice fel de miros, așa că singurul loc în care mă simțeam bine era afară, la aer curat.

Doar că, ironia sorții, acolo nu eram în siguranță. Dar acum deja mă simt mult mai bine și mă pot bucura de mica mea minune”, a mai declarat Olimpia Melinte.