Actrita romanca Maria Dinulescu a filmat videoclipul „Peace” al trupei Depeche Mode, care va fi lansat in curand, un clip caruia i s-a impus o atmosfera est-europeana. Proiectul a fost filmat timp de trei zile si este semnat de regizorii francezi Jonas si Francois, care au regizat si videoclipul „4 Minutes” al Madonnei.Clipul a fost filmat la Bucuresti si Ploiesti, dar si intr-un tren personal care circula intre cele doua orase. Pentru aceasta filmare, echipa a inchiriat un vagon de tren care a plecat din Bucuresti la ora 6.00 dimineata. Actrita a povestit ca au existat pasageri care doreau sa urce exact in acel vagon, nestiind ce se intampla. „Au vrut sa filmeze mai mult in locuri vintage”, a spus actrita despre echipa de filmare. Maria Dinulescu a spus ca personajul sau se intoarce dintr-un trecut comunist intr-un prezent pe care nu il mai recunoaste. „Practic, au vrut sa faca un videoclip despre un timp care pentru ei nici nu a existat”, a completat actrita.In videoclip exista inclusiv un autoturism Dacia vechi. Si pentru ca a trebuit sa joace rolul unui militar, Maria Dinulescu a cerut ajutorul echipei masculine. „Ma uitam la ei cum se misca un barbat, cum reactioneaza”, a spus aceasta. „Dupa aia aveam discutii asa, ca baietii”, a mai adaugat aceasta.