Actrita legata si jefuita in propria casa
Ecaterina Jana Sandulescu, care, acum 40 de ani, evolua pe scena Teatrului de Revista „Constantin Tanase” alaturi de Gica Petrescu, Maria Tanase sau Puiu Calinescu, a trait o experienta traumatizanta, sambata seara, cand a fost atacata de un talhar. Autorul jafului a batut la usa apartamentului, iar cand batrana a descuiat, a navalit peste ea in casa. Acesta a lovit-o cu pumnul, dupa care a legat-o de maini si de picioare. Pentru ca nu a gasit nimic de furat, s-a multumit sa-i ia doua inele pe care femeia le avea pe mana stanga. Cateva ore mai tarziu, talharul a fost prins, iar bijuteriile au fost recuperate. „Dupa 40 de ani de activitate, am opt sute de lei pensie. Cand m-a lovit, l-am rugat doar sa nu-mi sparga proteza, ca n-am bani de alta”, ne-a declarat batrana.