Florina Cercel a murit în această dimineaţă, la 76 de ani. Actrița de film și teatru, fosta iubită a lui Florin Piersic, timp de nouă ani, suferea din cauza unui cancer la plămâni.
Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ. În cariera sa, marea actriță a jucat peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964), notează tnb.ro. În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.
A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ”Micul infern” de M. Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de C. Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu. Din 1972 a făcut parte din echipa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. ”Bacantele” după Euripide, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, ”Căsătoria” de Gogol, ”Azilul de noapte” de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean.
De asemenea, a fost „Regina” în piesa ”Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ”Theatrum Mundi” din Capitală (2002), a jucat şi în ”Camerista” şi ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.
La 5 martie 2016, actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului din Bucureşti. „Întotdeauna am dăruit, prin puterea mea de creaţie, dragoste, respect şi multă, multă recunoştinţă publicului, care a umplut sălile de teatru sau de cinematograf”, a declarat cu acel prilej Florina Cercel.
A fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru turismul din Israel, recunoaştere ce a venit din partea Ministerului Turismului din Israel, în iarna anului 2009, când şi-a petrecut vacanţa în Ţara Sfântă.