Actriţa porno Stormy Daniels, care susţine că a avut o legătură cu Donald Trump în urmă cu peste zece ani, detaliază fără menajamente anatomia preşedintelui american, în extrase ale viitoarei sale autobiografii, publicate marţi în The Guardian.
“Aceasta a fost probabil relaţia sexuală cea mai puţin impresionantă pe care am avut-o vreodată, însă el nu este desigur de această părere”, scrie Stormy Daniels, pe numele său adevărat Stephanie Clifford, în cartea sa ce va apărea la începutul lui octombrie, “Full Disclosure”.
Stormy Daniels îşi însoţeşte relatarea cu detalii explicite privind anatomia omului de afaceri. Aceste descrieri, însoţite de o referinţă la un personaj în formă de ciupercă din jocul video “Mario Kart”, au provocat marţi mare amuzament pe Twitter, unde aceste cuvinte au figurat printre subiectele cele mai comentate în SUA.
Actrițaa asigură că a avut o relaţie sexuală cu Trump în 2006, la câteva luni după naşterea ultimului copil al magnatului new-yorkez, Barron, şi pe vremea când Trump era deja căsătorit cu Melania. Fostul avocat al preşedintelui, Michael Cohen, a admis în faţa justiţiei că a plătit-o pe Stormy Daniels cu 130.000 de dolari, la cererea lui Donald Trump, pentru a-i cumpăra tăcerea cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
Trump, care a negat mereu că a avut o relaţie cu actriţa de filme pentru adulţi, a recunoscut că şi-a plătit avocatul. Avocatul lui Stormy Daniels, Michael Avenatti, a apărat cartea clientei sale, afirmând că cel mai important nu este descrierea presupusei legături. “De fapt, este descrierea vieţii sale şi a rolului său de femeie modernă căreia nu-i este frică să spună adevărul în faţa puterii”, a reacţionat el pe Twitter.