Charlize Theron, premiată cu Oscar, a recunoscut că a suferit trei intervenții chirurgicale, dar nu a oferit informații suplimentare cu privire la cauzele care au adus-o pe masa de operații, potrivit contactmusic.net.
Charlize Theron nu a oferit mai multe detalii cu privire la operații, dar a dezvăluit, la începutul lunii octombrie, că s-a rănit la un deget în timpul filmărilor pentru pelicula „The Old Guard”: „Filmez pentru o peliculă de acțiune și mi-am rupt un ligament în timpul unei scene de lupta. Totodată, mi-am distrus și cotul”.
Actrița în vârstă de 44 de ani a recunoscut că este dificil să gestioneze cariera și viața personală. Charlize Theron este mama a doi copii, după ce i-a adoptat pe Jackson, în vârstă de 7 ani, și pe August, de 4 ani. (CITEȘTE ȘI: FIICA LUI GIGI BECALI S-A MUTAT LA SOCRI!)
„Viața mea este puțin copleșitoare. Tocmai am trecut prin trei operații. Lucrez la două filme… În acest moment, nu avem o bonă și știu că nu aș putea avea această carieră fără sprijin”, a declarat actrița pentru publicația Us Weekly.
Actrița sud-africană a stârnit controverse, după ce a declarat, în luna aprilie, că își crește băiețelul în vârstă de șapte ani ca pe o fetiță. Jackosn, pe care l-a adoptat în 2012, i-a spus încă de la vârsta de trei ani că se consideră fată, neidentificându-se cu genul masculin.
„Da, și eu am crezut că este băiețel. Până când ea s-a uitat la mine, când avea trei ani, și mi-a spus «Nu sunt băiețel!»”, a povestit actrița, în aprilie, pentru The Daily Mail. (NU RATA: BOȘII DE LA KANAL D I-AU ELIMINAT EMISIUNEA DIN GRILĂ ȘI… L-AU PUS ÎN LOCUL ANDREEI MANTEA!)
„Așa că, iată, am două fetițe frumoase acum, pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez și vreau să văd că reușesc în viață”, a mai spus aceasta, care a explicat că nu ea trebuie să ia o decizie privind identitatea de gen a copiilor ei.
În pofida controverselor generate, Charlize Theron a declarat că familia este o prioritate pentru ea: „Persoanele pe care le consider parte din familie înseamnă foarte mult pentru mine. Am scris în această seară, în timp ce, la propriu, un prieten îmi supraveghea cățelușii. Mama prepară chiar acum cina pentru copii”, a adăugat actrița. (VEZI AICI: E ”REGELE CASH-ULUI”! FLORIN SALAM A SCOS DIN BANCĂ DITAMAI ”CĂRĂMIDA” ÎN PLIC!)
Charlize Theron este câştigătoarea unui premiu Oscar pentru rolul din filmul „Monstrul” (2004) şi mai are în palmares roluri precum cele din „Cu capul în nori” (2004), „Eu, Peter Sellers” (2004), „Aeon Flux” (2005) şi „Hancock” (2009). Actriţa a jucat, alături de Viggo Mortensen, în „The Road”, o dramă SF regizată de John Hillcoat, şi a mai putut fi văzută pe marile ecrane în comedia romantică „Tânăra adultă/ Young Adult” (2011). În 2012, acesta a putut fi văzută în două pelicule cu mare succes de casă – „Snow White & the Huntsman/ Albă ca Zăpada şi războinicul vânător” şi „Prometheus”. De asemenea, actrița a jucat în 2014 în „A Million Ways to Die in the West”, iar, în 2015, în „Dark Places” și „Mad Max: Fury Road”, care a câștigat şase premii Oscar.