Actrita americana Donna Douglas a murit la varsta de 81 de ani

De: Cancan
Publicat: 03/01/2015 | 16:58

Potrivit Reuters, Donna Douglas, care a câştigat mai multe concursuri de frumuseţe în statul american Louisiana înainte de a deveni actriţă, a murit joi, din cauza unui cancer de pancreas, la un spital din Baton Rouge, a anunţat Charlene Smith, nepoată a actriţei. Serialul de comedie „The Beverly Hillbillies”, care a inspirat şi filmul artistic din 1993 „Mitocanii în Beverly Hills”, a fost difuzat de televiziunea CBS timp de nouă sezoane, în perioada 1962-1971. „The Beverly Hillbillies” a fost unul dintre cele mai populare programe de televiziune din Statele Unite în anii 1960.

Singurul rol într-un film de cinema obţinut de Donna Douglas în cariera ei a fost în pelicula muzicală „Frankie şi Johnny/ Frankie and Johnny”. În acest film, Donna Douglas a interpretat rolul iubitei lui Elvis Presley, alături de regele rock’n’roll-ului. În 2011, Douglas a ajuns la o înţelegere în cadrul unui proces împotriva fabricantului de jucării Mattel şi a diviziei CBS Consumer Products, după ce o păpuşă Barbie a fost creată fără permisiunea sa după personajul Elly May Clampett, interpretat de actriţă în sitcomul difuzat de CBS.

În 1993 a dat în judecată compania Disney, acuzând-o că ar fi furat conceptul său pentru comedia „Sister Act”, în care joacă Whoopi Goldberg şi Harvey Keitel. Donna Douglas a pierdut acest proces.