Actorul Tudor Petruț, cunoscut pentru rolul lui Șerban din Liceenii, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, ce va fi difuzat sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 19:00.
Tudor Petruț este stabilit în SUA de peste 30 de ani, unde este căsătorit cu o româncă și are doi fii. În America, Petruț a jucat în mai multe filme și reclame, dar predă și matematică la un liceu. Este pasionat de fotbal și recunoaște că nu și-a încurajat copiii să urmeze actoria, astfel că, unul dintre băieți este om de afaceri, iar celălalt este manager sportiv, partener într-o agenție din New York.
Cunoscutul actor revine în fiecare vară în România, pentru a-și reîntâlni mama și colegii din film. Cu Ștefan Bănică Jr. mărturisește că a rămas la fel de apropiat ca acum 40 de ani și este o tradiție pentru ‘’liceeni’’ să se revadă atunci când Tudor Petruț se întoarce în București. Urmărește podcastul integral cu Tudor Petruț doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.