Ion Haiduc, actorul care dă viață personajului Petre Anuței, tatăl lui Adrian, a făcut dezvăluiri senzaționale din culisele serialului “Vlad”. El a spus ce scene vor fi difuzate în episodul din această seară și decizia luată de regizorul filmului de la Pro TV.
Citește și: Unde se filmează, de fapt, serialul Vlad de la Pro TV
În această seară, începând de la ora 20:30 va rula la TV al doisprezecelea episod al serialului “Vlad”, iar actorul Ion Haiduc i-a îndemnat pe telespectatori să se uite, pentru că va fi o scenă absolut emoționantă între personajul principal și tatăl său.
“În seara asta trebuie să se uite mai abitir, pentru că e o secvență cu mine și Vlad la mormântul lui Adrian, mormântul fals. E una dintre secvențele pe care o iubesc cel mai mult. (…). Aici o să plângeți foarte tare. (…). Iubesc foarte mult actorii tineri, pe absolut toți (…). Sunt minunați, și fetele, și băieții”, a declarat Ion Haiduc în cadrul emisiunii “La Măruță”.
După ce inițial s-a anunțat că serialul “Vlad”, realizat în regia lui Jesus del Cerro, va avea doar 13 episoade, lucrurile s-au schimbat. Fiind primit atât de bine de români, regizorul Jesus del Cerro și scenaristul Anghel Damian au decis să filmeze și al doilea sezon, iar Ion Haiduc a subliniat că serialul ar putea avea chiar mai multe sezoane.
“Am făcut aproape 50 de filme, vreo 20 sunt coproducție cu americanii (…). Am plâns când am primit pe mail că urmează al doilea sezon (…). Anghel Damian, el și scrie și mi-a zis că e mult încolo. În funcție de voi vom face mai multe episoade, mai multe sezoane și să ne bucurăm mulți ani împreună”, a mai afirmat actorul în timpul declarațiilor.
Actorul Ion Haiduc l-a complimentat pe Cătălin Măruță pentru familia frumoasă pe care o are alături de Andra și că atât el, cât și talentata cântăreață reușesc să aibă un echilibru între viața personală și carieră.
“Eu te admir pe tine și m-am întrebat de multe ori: «De ce nu mă invită și pe mine Măruță la el în emisiune»? Mă uit la tine și la Andra și mă gândesc: «Uite, mă, că se poate să fie artiști de talia lor și să aibă o familie fericită, fără scandaluri, fără divorțuri» (…). Te aștept cu doamna Andra la teatru, să o săruți pe Andra din partea mea”, i-a mai spus marele actor lui Cătălin Măruță.