Actorul George Mihăiță, cel care provocat un accident rutier, miercuri seară, pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice, nu s-a prezentat la muncă a doua zi după ce a fost oprit de poliție. Fiul actorului a oferit prima reacție cu privire la acest incident.
Tudor Mihăiță nu vorbit prea mult despre accidentul în care a fost implicat tatăl său, după ce s-a urcat la volan într-o stare de ebrietate. ”Nu am ce să discut pe acest subiect, îmi pare rău”, a spus, pentru Fanatik, tânărul.
George Mihăiță este directorul Teatrului de Comedie din București, iar angajații spun că nu are obiceiul să nu vină la serviciu, iar atunci când o face își anunță colegii.
„Domnul director nu este. Nu a venit astăzi la birou. Nu, nu știu nimic despre dumnealui”, a spus unul dintre angajații Teatrului de Comedie din București, pentru aceeași sursă.
George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, a fost implicat aseară într-un accident destul de grav, în Sectorul 3. Polițiștii sosiți la fața locului l-au dus la IML pentru recoltare, iar medicii au descoperit o alcoolemie de 1.05 în sângele actorului. La aflarea acestei vești, mai mulți colegi de scenă au fost uimiți de comportamentul său, declarându-se șocați de cele întâmplate.
Actrița Oana Pellea a fost prima care a reacționat cu privire la accidentul produs de George Mihăiță cu mașina lui de serviciu, grav avariată, însă din care a scăpat fără să fie rănit.
”Sunt șocată! Nu-mi vine să cred ce aud, nu pot să mai zic nimic”, a declarat actrița în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
De cealaltă parte, un alt mare nume din teatru, Tania Popa, și-a exprimat îngrijorarea pentru cele întâmplate, însă nu vrea să califice în cuvinte dure pățania Directorului teatrului de Comedie.