Actorul Charles Durning a decedat la vârsta de 89 de ani
Charles Durning a murit din cauze naturale, la reşedinţa sa din New York, după cum a declarat agentul său pentru revista People.
Totodată, Frank E. Campbell Funeral Chapel din Manhattan a confirmat decesul lui Charles Durning pentru Reuters.
Durning a fost nominalizat de nouă ori la premiile Emmy, pentru roluri interpretate în seriale de televiziune precum „Rescue Me”, „NCIS”, „Homicide: Life on the Street”, „Captains and the Kings” şi „Evening Shade”.
De asemenea, Charles Durning a fost nominalizat de două ori la premiile Oscar, pentru rolurile din comedia „To Be or Not to Be” (1984) şi din musicalul „The Best Little Whorehouse in Texas” (în 1983).
Charles Durning a fost şi un actor de teatru desăvârşit şi chiar a declarat că preferă teatrul datorită efectului imediat pe care această artă îl oferă, comparativ cu cinematografia.
De altfel, el a câştigat un premiu Tony pentru rolul din „Big Daddy”, într-o nouă punere în scenă din anii 1990 a celebrei piese „Pisica pe acoperişul fierbinte”.
S-a făcut remarcat în filmul din 1973 „Cacealmaua/ The Sting”, în care a jucat alături de staruri precum Robert Redford şi Paul Newman.
De-a lungul vieţii sale, Durning a apărut în peste 100 de filme şi în numeroase show-uri de televiziune.
Durning a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii.