Actorul Cătălin Neamțu s-a despărțit de iubita care l-a făcut de 3 ori tătic, după 20 de ani de relație
Cătălin Neamțu este de multă vreme în lumina reflectoarelor și publicul știe că apariția acestuia înseamnă și o porție copioasă de râs. De-a lungul timpului, toți cei care l-au văzut pe scenă, în filme sau în emisiunile de la Pro TV s-au amuzat pe cinste. Acesta are umorul în sânge, însă viața lui nu este numai roz. Recent, a vorbit și despre părțile neștiute ale vieții sale, printre care și despre separarea de partenera ce i-a fost alături vreme de 20 de ani și cu care are trei copii împreună. Ce spune Cătălin Neamțu despre „divorțul” de mama copiilor săi?
Cătălin Neamțu este mai mereu cu zâmbetul pe buze, iar până acum a preferat să își țină viața personală departe de ochii curioșilor. Însă, recent, acesta a împărtășit câteva detalii din familia sa și a vorbit despre despărțirea de Cătălina, mama celor trei copii ai săi. Cum s-a produs ruptura și în ce relații au rămas aceștia?
„Singurele interacțiuni pe care le mai avem sunt legate de copii”
Așa cum spuneam, recent, Cătălin Neamțu a vorbit despre viața sa amoroasă și despre despărțirea de mama copiilor săi. Vedeta Pro TV și Cătălina au format un cuplu vreme de mai bine de 20 de ani și au trei copii împreună. Deși părea că povestea lor o să dureze până la adânci bătrâneți, se pare că lucrurile nu au fost menite să se întâmple așa.
În luna decembrie a anului 2022, cei doi au marcat despărțirea. Aceștia au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să o apuce pe drumuri separate. Însă, deși și-au spus adio, au rămas în relații foarte bune de dragul celor trei copii pe care îi au împreună și se implică ambii în creșterea acestora.
„Eh… aici nu mai e așa din decembrie 2022. Nu am divorțat, pentru că nu am fost căsătoriți, dar suntem separați și singurele interacțiuni pe care le mai avem sunt legate de cei trei copii minunați pe care îi avem împreună: Smaranda, Petru și Zoe”, a declarat Cătălin Neamțu, potrivit libertateapentrufemei.ro.
După separarea de mama copiilor săi, Cătălin Neamțu și-a găsit o nouă parteneră și este cât se poate de fericit lângă aceasta. De asemenea, nu uită de rolul de tată pe care trebuie să îl joace și este foarte implicat în viața celor trei copii ai săi.
„Încerc să fiu prietenul lor mai mare, sunt la fel de jucăuș și răspund provocărilor lor. Mă joc cu Petru fotbal în casă, colorez – decupez – pictez cu Zoe și mă joc cu Smaranda în spectacole de Impro și mai nou avem și o primă interacțiune artistică într-o producție TV, unde suntem tată și fiică”, a mai spus Cătălin Neamțu.