Un alt cutremur a avut loc în zona Olteniei, în cursul zilei de duminică, 12 martie 2023. Activitatea seismică este intensă în județul Gorj, în ultimele 24 de ore. Iată detaliile transmise de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Un alt cutremur a avut loc în România. Acesta s-a produs în Oltenia, județul Gorj, și a înregistrat o magnitudine de 3,6 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la o adâncime de 15,7 kilometri, la ora 14:15. Cutremurul a avut loc la 14km NV de Târgu Jiu, 69km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 94km V de Râmnicu Vâlcea.
Tot în cursul zilei de 12 martie 2023 a mai avut loc un cutremur î zona seismică Vrancea, Buzău. Seismul s-a produs la ora 13:49, la o adâncime de 124,9 kilometri, având o magnitudine de 3,4 grade pe scara Richter.
Citește și CE S-AR ÎNTÂMPLA ÎN BUCUREȘTI ÎN CAZUL UNUI CUTREMUR DE 7,5 GRADE. CÂȚI OAMENI AR MURI!
În ultima perioadă, în România s-a înregistrat un val de cutremure. Ieri, 11 martie 2023, au avut loc șapte seisme. Cel mai intens cutremur a fost cel înregistrat în zona seismică Vrancea, Buzău, având o magnitudine de 4,2 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc la ora 14:09 și s-a produs la o adâncime de 118,6 kilometri. Două seisme au avut loc în Vrancea, iar celelalte cinci cutremure s-au produs în zona Olteniei.
Anul acesta, cel mai intens cutremur a avut loc în data de 13 februarie. Seismul s-a produs în România, în zona Olteniei, fiind înregistrată o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter. Nu a fost singurul seism din județul Gorj care a creat îngrijorări, pentru că a avut loc un alt seism, de 5,2 grade pe scara Richter. Cutremurul a produs pagube. (Vezi AICI)
Sursă foto: captură site infp.ro, Pixabay