Orice șofer știe ce presupune schimbarea permisului auto, de la timpul pierdut, până la sumedenia de acte necesare. Așadar, dacă sunteți în această situație, iată ce documente trebuie să aveți la dumneavoastră, înainte de a merge la ghișeul DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor).
Dacă vă numărați printre șoferii care au nevoie de un permis nou în 2020, trebuie să știți că aveți nevoie de mai multe documente pentru a-l putea schimba, mai exact de 5. Aceste acte sunt necesare indiferent de motivul pentru care vă schimbați permisul. Astfel, dacă v-a expirat, l-ați pierdut, vi s-a furat, v-ați schimbat numele sau dacă permisul s-a deteriorat din anumite cauze, trebuie să aveți la dumneavoastră următoarele documente, înainte de a merge la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
1. Cerere de schimbare a permisului. Solicitantul trebuie să completeze o cerere, pe care o va găsi la ghișeul DRPCIV. Aceasta poate fi completată și în format electronic.
2. Cartea de identitate a titularului. Persoana care vrea să-și schimbe permisul auto trebuie să aibă la ea obligatoriu buletinul în original, dar și o copie a acestuia. Actul de identitate trebuie să fie, bineînțeles, valabil, dar aveți grijă să semănați cu poza din buletin, în sensul să nu fi făcut schimbări majore la față.
3. Contravaloarea permisului auto. Pentru permis trebuie să plătiți o taxă de 68 de lei, pe care o puteți achita fie la ghișeu, în numerar, fie online. Dacă optați pentru a doua variantă, aveți la dispoziție tranzacția bancară, internet banking sau mandatul poștal.
4. Permisul vechi. Solicitantul trebuie să aibă neapărat la el și permisul expirat, în original.
5. Fișă medicală. Acest document trebuie să fie emis de o unitate medicală autorizată și trebuie să ateste faptul că persoana care vrea să-și schimbe permisul este aptă să conducă, din punct de vedere medical.
Persoanele care au obținut permisul auto în altă țară, dar vor să-l schimbe cu unul din România, trebuie să știe că nu au nevoie de acte în plus, față de cele enumerate mai sus. Astfel, solicitantul trebuie să facă o cerere pentru a preschimba permisul și să aibă la el buletinul, fișa medicală, contravaloarea permisului și bineînțeles, permisul vechi, în original.
Este bine de știut că cei aflați în această situație nu trebuie să dea din nou examenul auto. Diferența este că trebuie să prezentați la ghișeu și o traducere legalizată a permisului auto. În cazul în care un cetățean străin vrea să-și schimbe permisul de conducere cu unul din România, lucrurile se complică puțin.
Astfel, pe lângă documentele de mai sus, acesta trebuie să aibă și cartea de rezidență, permisul de ședere, certificatul de înregistrare, dar și pașaportul. Toate trebuie să fie prezentate atât în original, cât și copie.
Dacă vreți să scăpați de cozi și să nu pierdeți foarte mult timp atunci când vă schimbați permsiul, trebuie să știți că vă puteți programa online. Aveți însă grijă să nu întârziați, pentru că riscați să vă pierdeți programarea. După ce ați depus toate actele, veți avea un nou permis în doar câteva ore.
În cazul în care v-a expirat permisul în perioada în care în România a fost stare de urgență, trebuie să știți că documentul va fi valabil încă 90 de zile după încetarea acesteia. Președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență pe 16 martie, iar aceasta s-a încheiat pe 14 mai.