Acrobatele Circului Globus traiesc mai mult in aer decat pe pamant: „Mancam adrenalina pe paine!”

De: Cancan
Publicat: 27/09/2010 | 00:00
Inaltime. Fetele din trupa Almas, in timpul repetitiei pentru cel mai nou spectacol, "4 you"

Daniela are 34 de ani si ultimii 20 si i-a petrecut sub cupola. Nu vrea sa faca altceva, nu are regrete si nu ar pleca din tara. Alaturi de colegele ei, va imbatrani la circ. „Dupa ce ni se incheie cariera de acrobate, devenim coordonatoare, antrenoare pentru copii”, spune ea. Nu castiga averi, dar pentru ele satisfactia are alta definitie. „Poate multi nu inteleg, dar noi muncim pentru… aplauze. Cand oamenii sunt incantati de ceea ce facem si cand vezi ca se ridica in picioare sa aplaude inainte de final… este cea mai mare rasplata”, spune Ana, care, la 28 de ani, si-a petrecut jumatate din viata la circ. In spatele costumelor stralucitoare si a exploziei de lumini sta o munca titanica. Dupa fiecare reprezentatie, acrobatele nu au pauza, cum s-ar crede, ci incep din nou repetitiile. „Nu ne oprim niciodata. Fiecare numar poate fi perfectionat continuu si nu ne permitem sa stam”, ne spune Petruta. Numarul lor e cu atat mai spectaculos cu cat este realizat fara coarda sau plasa dedesubt. In timp, dupa atata antrenament, teama le-a disparut complet. „Cand suntem sus nu ne gandim decat la o executie perfecta. Nu ne e teama, pentru ca teama apare cand nu ai incredere. Sunt riscuri pe care ni le asumam. Noi suntem prietene cu adrenalina, o mancam pe paine!”, povesteste, razand, Daniela. Cat despre diete, nici poveste. „Mancam de toate, pentru ca acolo sus ai nevoie de forta, iar forta nu o faci din salate!”, spune si Mihaela, in varsta de 24 de ani. Pentru ca numarul lor este performant, a fost premiat la Festivalul de la Monte Carlo, considerat un fel de Oscar al circului. In ianuarie 2011 vor merge din nou la festival si spera sa vina acasa cu un nou trofeu. „Nu suntem vedete, ci artisti” Circul Globus are peste 70 de vedete. Aproape o mie de oameni vin la fiecare spectacol si se minuneaza. Pentru public, artistii au intotdeauna zambetul pe fata. „Chiar daca avem un deces in familie sau alte probleme, noi trebuie sa avem o anume expresie pe chip si sa nu tradam nimic. Stim ca trebuie sa stralucim si o facem”, spune Petruta. Fetele au truse de machiaj proprii si se fardeaza singure. „Noi nu ne consideram vedete, ci artisti”, puncteaza Ana. Luati sub aripa primarului general Circul Globus face parte din patrimoniul cultural national si functioneaza ca institutie de cultura sub tutela Primariei Capitalei. De aici primeste o subventie, ce-i drept nu foarte mare. Costurile spectacolelor se acopera din vanzarea de bilete. Pentru ca primaria este „patronul” circului, fiecare scenariu de spectacol are nevoie de acordul acesteia.