Acoperit de fratii Negoita
Cu toate ca fratii Negoita, cei care detin „Ring”, s-au dezis public de Emanuel Baran, anuntand ca acesta nu mai lucreaza la ziarul lor si ca-l vor da in judecata, CANCAN a descoperit ca, de fapt, realitatea este cu totul alta. CANCAN a publicat in octombrie 2008 o inregistrare in care ziaristul Emanuel Baran de la „Ring” le propunea unor paparazzi freelancer 20.000 de euro daca fac poze cu premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu, si cu o asa-zisa amanta. Baran le-a explicat paparazzilor ca Robert Negoita candideaza pe listele PSD si ca ar fi interesat sa-l discrediteze pe premier. Emanuel, cunoscut si pentru faptul ca se intelege foarte bine cu barbatii, le-a explicat celor pe care voia sa-i angajeze ca sefii lui cauta de mai multa vreme date compromitatoare despre Tariceanu si ca sunt dispusi sa plateasca multi bani in schimbul acestora. Adio, dar ramai cu noi! La o zi dupa publicarea materialului, patronatul ziarului „Ring” a emis un comunicat in care se arata ca jurnalistul care a orchestrat afacerea nu a avut acordul conducerii, ca acesta nu mai lucreaza la ziar si va fi actionat in Justitie. Insa lucrurile nu stau deloc asa. Baran lucreaza in continuare la ziarul fratilor Negoita. El a intrat in direct miercuri seara la emisiunea „Un Show Pacatos” sub numele de Tudor Andrei, redactor ziarul „Ring”. Asta in conditiile in care fratii Negoita s-au dezis in mod public de Baran, sustinand ca acesta a actionat pe cont propriu si nu in numele lor atunci cand le propunea paparazzilor bani pentru pozele cu Tariceanu.