Chit că pe an ce trece dorinţa tuturor de vizitat şi explorat noi locuri de pe planetă a devenit tot mai mare, există anumite zone prin care nimeni nu are voie să treacă. Iar unele dintre motive sunt de-a dreptul incredibile.
Concret, este vorba despre şapte zone de pe Pământ prin care vizitatorilor le este interzis accesul, iar oricât de răpitoare ar părea peisajele care le înconjoară, motivele pentru care rămân departe de ochii curioşi sunt unele întemeiate.
Sanctuarul Ise Grand
Considerat cel mai vechi sanctuar din lume, Ise Grand este localizat în Japonia, iar accesul în perimetrul acestuia este resricţionat. Doar membrii familiei imperiale japoneze, dar şi anumiţi preoţi sau preotese au voie să viziteze sanctuarul.
Insula Şerpilor
Una dintre cele mai periculoase insule din lume, respectiva insulă este populată, aşa cum îi spune şi denumirea, doar de şerpi şi alte specii de reptile. În plus, până şi oamenii de ştiinţă au nevoie de anumite parafe şi acreditări pentru a putea ajunge pe Insula Şerpilor, din Brazilia, ca să studieze reptilele.
Grota Lascaux
Despre caverna din Franţa, oamenii de ştiinţă cred că ar avea peste 20.000 de ani vechime şi este acoperită în întregime cu picturi murale ale diferitelor specii de animale. În plus, ea a fost descoperită în 1940 şi a fost rapid deschisă publicului larg, însă pentru o perioadă scurtă. Asta deoarece s-a observat că anumită cantitate de CO2 expirată de oameni reuşea să deterioreze picturile de pe pereţi.
Insulele Solomon
Imediat după ce au primit acreditarea de patrimoniu UNESCO, Insulele Solomon au fost complet interzise turiştilor. Mai mult, locuitorii de acolo sunt renumiţi pentru faptul că sunt „vânători de oameni“.
Poveglia, Italia
Micuţa insulă a fost mereu folosită, timp de secole întregi, drept un loc al exilului sau în care erau aduşi cei care urmează să moară sau au murit deja din cauza diverselor epidemii. De asemenea, mai există şi acum gropile săpate special pentru a fi aruncaţi cei care mureau din cauza ciumei sau altor maladii. Specialiştii au estimat că pe insula Poveglia şi-au găsit sfârşitul mai mult de 100.000 de oameni.