Ştii cum să scapi rapid de celulită? Dacă nu, te ajutăm noi. În afară de exerciţiile fizice pe care trebuie să le faci zilnic, va trebui să introduci alimente sănătoase în meniul tău.
Revista Spy îţi prezintă câteva legume pe care le poţi mânca pentru a scăpa de celulită.
Cerealele integrale
Grâul, orzul, orezul şi ovăzul integral sunt o sursă excelentă de fibre şi carbohidraţi complecsi, care au un indice glicemic mult mai mic şi creează o senzaţie durabilă de saţietate. Cerealele integrale pot reduce celulita, ţinând grăsimile la distanţă şi păstrând organismul bine hrănit şi sănătos.
Usturoiul
Reduce colesterolul din sânge şi este un excelent antibiotic natural, întărind sistemul imunitar al organismului. Toate acestea contribuie la eliminarea substanţelor nocive din corp şi la îmbunătăţirea fluxului sanguin.
Citricele
Sunt bogate în antioxidanţi, îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi corectează dezechilibrele din interiorul celulelor care duc la formarea celulitei.
Ciocolata neagră
Cafeina din ciocolata neagră ajută la deshidratarea celulelor grase de sub piele, netezind astfel suprafaţa acesteia. De asemenea, consumul de produse bogate în cacao reduce, pe termen scurt, nivelul de colesterol din sânge.
Ananasul
Acest fruct diminuează retenţia apei în ţesuturi. Ananasul face parte din categoria fructelor cu calorii negative.
Ţelina
Are proprietăţi diuretice, digestive şi laxative. Hormonii vegetali pe care îi conţine şi uleiurile esenţiale sunt foarte benefice în lupta împotriva celulitei.
Pătrunjelul
Are proprietaţi purificatoare, detoxifiante şi controlează apetitul! Acţionează împotriva celulitei diminuând depunerea grăsimilor. Este ideal de consumat în salata de roşii!
Sparanghelul
Stimulează circulaţia, întărind practic vasele de sânge. Şi. dacă vasele de sânge sunt puternice, circulaţia se realizează mai uşor, iar celulita se diminuează.
Somonul
Acizii graşi omega-3 din carnea de somon inhibă procesele inflamatoare şi contribuie la repararea şi întărirea ţesutului cutanat.
Ceapa
Scade nivelul glicemiei şi activează eliminarea grăsimilor, combate celulita şi elimină apa şi toxinele din organism.