În seara care a trecut, cântăreaţa americană Beyonce a reuşit să ia pe toată lumea prin surprindere, după ce a decis să urce pe scenă, chit că este însărcinată cu gemeni.
Totul s-a întâmplat la ediţia din acesta an a Premiilor Grammy, acolo unde artista Beyonce a lăsat pe toată lumea cu gura căscată în clipa în care a urcat pe scenă, pentru a susţine un show. Îmbrăcată într-o ţinută aurie, iar pe cap având o coroană masivă, artista şi-a afişat burtica de gravidă. În plus, aceasta a fost prima apariţie a vedetei pop, în vârstâ de 35 de ani, de când a anunţat, cu 12 în urmă, că este din nou însărcinată şi va aduce pe lume gemeni. De asemenea, Beyonce a cântat balade emoţionante precum „Love Drought“ sau „Sandcastles“ de pe albumul său „Lemonade“, nominalizat în acest an la Premiile Grammy.
Totodată, fotografiile cu ea pe scenă au reuşit să devină virale printre internauţi, după ce au fost distribuite de mii de ori pe Twitter, toată lumea admirând-o pe aceasta pentru apariţia incredibilă de care a dat dovadă.