Acest turist englez și-a luat un bilet de tren București-Brașov la clasa I, cu 50 de lei. A rămas năuc când a văzut cum arată compartimentul și WC-ul
Un turist englez a vizitat țara noastră și a vrut să meargă cu trenul de la București la Brașov. Tânărul a achiziționat un bilet la clasa 1, cu 50 de lei, iar atunci când a început călătoria, a filmat compartimentele și toaleta pentru a împărtăși experiența cu urmăritorii lui din mediul online. Britanicul a rămas surprins de felul în care arată trenul.
Un englez, aflat în vizită în țara noastră, a postat pe TikTok un filmuleț realizat într-un tren cu care a mers pe ruta București-Brașov. El s-a plimbat prin mai multe compartimente și le-a spus internauților părerea despre călătoria sa.
Reacția unui turist englez care a mers cu trenul pe ruta București – Brașov
Turistul a dat 50 de lei pe bilet, iar prețul i s-a părut unul destul de mic. Așadar, el a precizat de la început că nu are pretenții mari. Călătoria cu trenul pe ruta București-Brașov urma să dureze 3 ore și era bucuros că a prins loc la geam. Știind că va merge într-o zonă muntoasă, britanicul a fost încântat să se bucure de peisajele frumoase.
„În România poți cumpăra un bilet de tren la clasa 1 cu doar 9 lire. Merg în Transilvania și ăsta e trenul meu. Trenurile în România sunt uriașe. Acesta este locul meu. Nu arată așa rău. Ai loc pentru picioare, este destul de spațios. Suntem la clasa 1 și totuși nu sunt mese. Dar a fost 9 lire, deci, nu poți să ai pretenții. Călătoria durează trei ore, bănuiesc că priveliștea va fi frumoasă, pentru că merg în zona montană. Deci e bine că măcar am prins un loc bun la geam.”, a spus britanicul.
Englezul nu a fost deloc impresionat de felul în care arată compartimentul de clasa I. Mai mult decât atât, turistul a precizat că cel de la clasa a II-a este mai dotat, având și mese. Astfel, el s-a simțit „păcălit” pentru că nu și-a luat bilet acolo.
„Trebuie să fiu sincer, clasa 1 nu este foarte impresionantă. Sunt câteva prize pe pereți și niște perdele, credeam că va fi mai bine de atât. Dar din nou, am plătit 9 lire, a fost un chilipir. O să merg la clasa a 2 a, să văd dacă e o diferență așa de mare. Trebuie să recunosc, locurile aici sunt mai bune față de locul meu și ai și masă. Sincer, chiar e un loc mai bun. Acum că mă gândesc, chiar dacă am luat bilet la clasa 1, nu a fost o ‘afacere’ așa de bună.”, a povestit turistul.
După ce s-a plimbat prin compartimentele trenului, britanicul a vrut să vadă și cum arată băile. Turistul a precizat că toaleta nu arată foarte bine. Mai mult decât atât, el a fost dezamăgit că nu găsit un magazin de unde să își poată lua ceva de mâncare.
„Băile din tren sunt cam ciudate. Tocmai ce am văzut un bărbat ieșind din baie după ce a fumat o țigară deși este un semn pe ușă care indică că nu este permis. Asta este baia din clasa 1, este destul de spațioasă dar nu arată atât de minunat. Nu poți să îți iei ceva de băut sau de ronțăit în tren, credeam că va exista un magazin aici de unde poți să îți cumperi. Asta e vina mea, că nu mi-am luat ceva de mâncare la mine.”, a mai spus britanicul.
Filmulețul a adunat o mulțime de reacții în mediul online. De asemenea, românii au ținut să facă diverse glume pe seama trenurilor din România, multe dintre ele fiind legate de întârzierile mari.
@romania When you snag a first-class train ticket in Romania for just 10 euros and realize CFR isn’t as bad as people say! Who knew doing your research could save your wallet and sanity? Team public transport or private luxury? Tell us your train tales! @MatthewHaywoodX 📸 #fyp #foryou #Romania #TravelHacks #TrainTravel #BudgetTravel #cfr ♬ original sound – Romania