Acest român a comandat o salată, într-o tavernă din Thasos. A rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată

Publicat: 03/08/2024 | 09:25

Este vară, sezon estival, iar românii au plecat în vacanță. Și în acest an destinația preferată a multora a fost Grecia. Un român care a ajuns în Thasos a rămas surprins atunci când a văzut care sunt prețurile practicate aici. Și-a comandat o salată, iar nota de plată l-a luat prin surprindere. Câți euro a scos din buzunar pentru o salată?

Și în acest an, mulți dintre români au ales să își petreacă vacanța în Grecia. Un turist a împărtășit experiența sa și în mediul online și a mărturisit că a fost surprins de prețurile practicate în Thasos. Acesta a servit masa la restaurant și a fost uimit de câți bani a plătit pentru o salată, dar și de dimensiunea preparatului.

(CITEȘTE ȘI: UN TURIST ROMÂN A LUAT PRÂNZUL ÎNTR-UN RESTAURANT DIN GRECIA. CE A PRIMIT „DIN PARTEA CASEI”, LA FINAL, ȘI CUM A REACȚIONAT)

Cât a plătit pentru o salată

Pe un grup de Facebook destinat vacanțelor în Grecia, un român a postat experiența sa din acest an. Bărbatul a ales să își petreacă zilele libere în Thasos și s-a bucurat din plin de vacanță. Acesta s-a relaxat pe meleagurile elene și a fost cucerit de gastronomia de aici.

Bărbatul a mers la restaurant pentru a servi masa, iar printre altele, și-a comandat și o salată Laskarina, cu mai multe legume de sezon și brânză. Ei bine, pentru aceasta românul a scos din buzunar 10 euro, adică echivalentul a aproape 50 de lei.

Deși prețul poate să pară pentru mulți unul exagerat pentru o simplă salată, românul a mărturisit că preparatul a meritat fiecare bănuț, căci vorbim despre o porție de salată generoasă. Românul a precizat că salata este suficientă pentru 4-5 persoane, dacă este comandată lângă alte preparate.

De asemenea, acesta a precizat că porția este atât de mare încât poate constitui un fel principal de mâncare pentru două persoane.

„Aseară m-am văzut cu prieteni în Theologos. Am vrut și de data asta am putut să comand salata Laskarina de care eram curios.

Pentru 10 euro am primit un mare platou cu foarte multe ingrediente. Jumătate am luat la pachet. Când o comandați împreună cu alte preparate, e suficientă pentru 4-5 persoane. Sau 2, dacă o mâncați doar pe ea, cu pâine”, a spus turistul în mediul online.

A plătit 10 euro pentru o salată /FOTO: Facebook

Atunci când au văzut prețul pentru o salată unii români au fost surprinși și revoltați, spunând că nimeni nu are nevoie de o salată atât de mare, iar prețul este unul exagerat. În schimb, au fost și mulți cărora salata li s-a părut o „afacere” bună.

(VEZI ȘI: CÂT A PLĂTIT O ROMÂNCĂ PENTRU 2 ȘEZLONGURI CU UMBRELĂ ÎN THASSOS, LA PLAJA PORTO VATHY. CÂT COSTĂ O CAFEA, O BERE SAU O SALATĂ)