Un bărbat a decis să se costumeze la fel ca vrăjitorul Gandalf, îndrăgitul personaj din „Stăpânul Inelelor“ şi să cutreiere mai multe zone din Noua Zeelandă, acolo unde a fost filmată respectiva serie de filme.
Imediat ce a făcut publice imaginile, fotograful Akhil Suhas care a făcut o călătorie timp de şase luni în Noua Zeelandă, a reuşit să devină cât se poate de popular în mediul online. Asta deoarece bărbatul a parcurs aproape 15.000 de kilometri costumat precum vrăjitorul Gandalf, iar imaginile cu diverse peisaje pe care le-a surprins sunt desprinse parcă din respectiva serie de filme.
„Am dorit să am un anumit subiect concret în fotografiile mele, iar cum mulţi fotografi vizitează această ţară m-am gândit că am nevoie de ceva inedit, care să mă scoată în evidenţă. Mă uitam la Stăpânul Inelelor pentru cea de-a cincea oară, când mi-am dat seama că Noua Zeelandă e populară pentru două lucruri: peisajele sale, dar şi pentru aceste filme“, a povestit Akhil Suhas.