Cazul unui băieţel din Germania a reuşit să îi lase mască pe oamenii legii, după ce micuţul a început să împartă bani trecătorilor pe o stradă din Bavaria.
Băiatul, originar din oraşul Bad Toelz din landul Bavaria situat în partea sudică a Germaniei, a împărţit trecătorilor sume cuprinse între 100 şi 2.400 de euro, conform Poliţiei, pentru „a putea să îşi facă noi prieteni“. O parte dintre beneficiari a predat la secţia de poliţie locală sumele primite, valoarea totală a acestora ridicându-se la 4.500 de euro, notează Agerpres. Potrivit cotidianului Sueddeutsche Zeitung, 6.000 de euro nu ar fi fost încă recuperaţi de autorităţi.
Reprezentaţii Poliţiei l-au descoperit mai târziu pe băiat pe stradă, acesta având încă asupra sa o sumă mare de bani. El a recunoscut că a luat banii din casa familiei sale. Părinţii băiatului se pare că „nu au fost deosebit de impresionaţi“, a menţionat Sueddeutsche citând Poliţia locală.