Andreea Marin a vorbit intr-un interviu despre cea mai negra perioada din viata ei. Vedeta a trecut printr-o depresie grava si a fost la un pas de sinucidere. Fetita ei, Violeta, este cea care a salvat-o din cele mai cumplite clipe.
„Eu vorbesc despre depresie deschis, de cate ori am ocazia. Era vorba despre o boala, nu de o perioada careia eu nu-i faceam fata. E o lupta foarte puternica, in cazul depresiei, cu tine insati. Nu intotdeauna castigam. O fire mai slaba poate sa cada prada acestei boli si sa nu reuseasca sa gaseasca sprijin la timp. Cred ca primul motiv, si e firesc sa fie asa, este copilul meu. (n.r. despre cum a invatat sa pretuiasca viata din nou). Practic, faptul ca ai un copil te face sa te gandesti de doua ori la orice pas pe care il faci in viata. Mi-am spus, daca nu fac pentru mine ceea ce trebuie, e cazul sa fac ceva macar pentru copilul meu. E tare greu sa-ti rupi sufletul in doua. Pana la urma trebuie sa iei o hotarere care, in fod, e de bun augur pentru ambele parti implicate in cuplu. Daca faci tot ceea ce iti sta in putinta pentru ca o relatie sa mearga, chiar si atunci cand ea ajunge la final, tu esti multumita sau multumit ca stii ca ai pus tot sufletul si toata imagineatia pentru ca aceasta relatie sa mearga. Este motivul pentru care eu nu am regrete, privind in urma. Am facut tot ce am putut eu. Acolo unde lucrurile nu mai depind de mine, accept ca mi-au depasit limitele. Eu sunt un om aotimist, caut sa alung orice motiv de tristete, pentru ca e plina viata, la orice pas, de astfel de motive. Cred ca am facut ceea ce e mai bine pentru mine. Am aceasta ambitie de a da sens vietii mele. Nu vreau sa regret la un moment dat ca am avut ocazia sa zambesc si am ales sa plang, sa ma victimizez, sa fiu trista”, a spus Andreea Marin la Antena 1.
R.N.