Accidente feroviare în București și Caraș-Severin. Două trenuri au deraiat
Două accidente feroviare au avut loc astăzi în România. Două trenuri au deraiat și traficul feroviar este închis și la această oră pe două linii.
CFR a anunțat că traficul feroviar este închis la această oră pe relaţiile Bucureşti Obor – Pantelimon şi Reşiţa Nord – Caransebeş, din cauza deraierii de vagoane din compunerea a două trenuri, un tren de călători R 8023 şi un tren privat de marfă, scrie Agerpres.
Circulaţia trenurilor este închisă la această oră pe relaţia Bucureşti Obor – Pantelimon (şi retur), după ce primul vagon din compunerea trenului de călători R 8023 a deraiat de un boghiu, la ieşire din staţia Bucureşti Obor. Până la finalizarea operaţiunilor de intervenţie pentru repunerea pe şină a vagonului deraiat şi retragerea garniturii în staţie, trenurile care aveau plecare din staţia Bucureşti Obor pentru direcţia Constanţa, vor avea ca staţie de plecare/sosire Gara Bucureşti Nord.
Trenul avea 25 de vagoane
Mai mult, în acest moment este închisă şi circulaţia trenurilor pe relaţia Reşiţa Nord – Caransebeş, din cauza deraierii, la intrare în halta Cornuţel Banat, a 12 vagoane şi răsturnarea unui vagon, din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul care aparţine operatorului privat de marfă Tim Rail Cargo, avea în compunere 25 de vagoane încărcate şi circula pe relaţia Reşiţa Nord – Slatina. În cazul acestei deraieri, în perioada necesară operaţiunilor de intervenţie pentru repunerea pe şină a vagoanelor deraiate şi a vagonului răsturnat, SRCF Timişoara va asigura transbordare auto pentru trenurile de călători, pe relaţia Reşiţa Nord – Caransebeş.
„Personalul feroviar al Sucursalelor CF Bucureşti şi Timişoara, pe raza cărora s-au înregistrat cele două evenimente feroviare, va interveni cu trenuri de ajutor cu vinciuri hidraulice, pentru repunerea pe şină a vagoanelor, iar la finalul intervenţiilor personalul de specialitate va verifica starea liniei şi va interveni pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, a transmis CFR.