Patru persoane, între care un bebeluș de doar nouă luni, au ajuns în această seară la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit o fântână din beton, pe DN6, în Brădești, județul Dolj.
Potrivit Poliției Dolj, șoferul unei mașini a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe DN6, în localitatea Brădești și a intrat într-o fântână din beton, de pe marginea drumului.
„În autoturism se aflau patru persoane, doi bărbați, o femeie și un copil. Toți erau conștienți și prezentau leziuni, care însă nu erau de natură a le pune în pericol viața. Inițial doi au solicitat să fie transportați la spital, însă ulterior s-au răzgândit și ar fi plecat toți pentru a li se acorda îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Poliției Dolj.
Traficul în zonă s-a desfășurat pe un singur sens până la efectuarea cercetării la fața locului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul.