Un grav teribil rutier a avut loc sâmbătă, în judeţul Hunedoara, în apropiere de Orăştie. Impactul s-a produs pe DN7, pe raza localităţii Romos. Trei persoane şi-au pierdut viaţa.
Deocamdată se cunoaşte doar faptul că în accident au fost implicate două maşini. Două dintre persoanele decedate se aflau într-o maşină, iar a treia persoană era în celălalt autoturism.
„Pompierii orăştieni intervin pe Dn 7, la ieşirea din Orăştie, la un accident rutier, soldat cu 3 persoane decedate. Echipajele de descarcerare şi prim ajutor au găsit la locul impactului dintre 2 autoturisme 3 victime încarcerate si decedate. Cei doi bărbaţi şi o femeie nu au supravieţuit impactului frontal între maşini. Pompierii au luat măsuri şi pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul producerii accidentului. Circulaţia este, deocamdată, blocată pe ambele sensuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.