Trei persoane, între care un copil de 10 ani, au murit, joi, în accidentul din apropierea localității Slobozia Bradului, în județul Vrancea, unde un TIR a lovit o dubiță. Alte patru persoane au fost rănite, între care o fată de 14 ani. Aceasta, în stare gravă, a ajuns la spital.
Reprezentanții IPJ Vrancea au anunțat, joi seara, că în urma accidentului din apropierea localității Slobozia Bradului au murit trei persoane: șoferul dubiței, un bărbat de 40 ani, o femeie de 35 ani și un copil de 10 ani, pasageri în dubiță.
Au fost, de asemenea, răniți alți doi bărbați, pasageri în dubiță și șoferul autocamionului care a provocat accidentul, iar o fată în vârstă de 14 ani a fost transferată în stare gravă la spitalul județean Buzău.
Potrivit IPJ Vrancea, accidentul s-a produs pe DN2 E85, în afara localității Slobozia Bradului spre Râmnicu Sărat.
„Șoferul unui autocamion care circula pe DN2 E85, dinspre Focșani către Buzau, în afara localității Slobozia Bradului, la km 152, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a frânat, moment în care vagonul a pătruns pe contrasens în răsucire, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus”, au declarat reprezentanții IPJ Vrancea.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.