Accident spectaculos în Cluj! Trei persoane rănite după ce maşina în care erau s-a răsturnat
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat corespondentului MEDIAFAX că trei persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident produs la Luncani, comuna Luna, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat.
„O persoană a fost rănită grav, iar două au fost rănite uşor, şi au fost transportate la spital. Din primele cercetări reiese că şoferul autoturismului se afla sub influenţa alcoolului”, a spus Bolba, pentru Mediafax.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit la accident cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.