Tragedie în Lugoj, după ce o tânără de numai 26 de ani și-a pierdut viața, într-un cumplit accident de mașină. Potrivit informațiilor oferite de presa locală, se pare că motivul care a dus la accidentul grav a fost faptul că fata a apăsat prea tare pedala de accelerație, apoi a pierdut controlul volanului.
Noaptea trecută, în zona Dealul Viilor, chiar în apropiere de Lugoj a avut loc un cumplit accident de mașină. Loredana Musta, o tânără de numai 26 de ani a murit, după ce a apăsat prea tare accelerația și a pierdut controlul volanului. Aceasta s-a răsturnat de mai multe ori cu autoturismul pe care îl conducea, iar din păcate, echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Tânăra de numai 26 de ani se deplasa spre Sudriaș atunci când s-a petrecut nenorocirea. Sfârșitul și l-a găsit din cauza vitezei excesive, dându-și ultima suflare între fiarele contorsionate ale autoturismului pe care îl conducea.
Se pare că în momentul producerii accidentului, Loredana Musta nu purta centură de siguranță, iar după ce a pierdut controlul volanului și s-a rostogolit cu autoturismul pe care îl conducea, a fost aruncată prin geamul mașinii. Lugoj Info notează că tânăra de numai 26 de ani a murit strivită de autoturism. Medicii au încercat în zadar să o resusciteze, dar din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată și a fost declarată decedată.