Accidentul s-a produs în comuna Roata de Jos, miezul nopții. Două autoturisme au intrat în coliziune și, după impactul violent, un șofer de 24 de ani, aflat în autoturismul Opel Astra, a rămas încarcerat.
Alți doi tineri, de 19 și 16 ani, au fost răniți grav. Ultimul avea, însă, să-și piardă viața. La fața locului au ajuns pompierii, echipajul de descarcerare și mai multe ambulanțe. Șoferul încarcerat a fost scos de pompieri și transportat la spital.
Băiatul de 16 ani, pasager în Dacia Logan, a fost găsit în stop cardiorespirator și, în ciuda eforturilor medicilor, a decedat.
Traficul a fost blocat pe DJ611, la ieșirea din localitatea Sadina către Cartojani.
Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.