Accident mortal în București. Tragicul eveniment a avut loc la intersecția Bulevardul Carol – Calea Moșilor. Tramvaiul liniei 21 – care circula din direcția Bucur Obor către Calea Moșilor – a accidentat un bărbat în vârstă de 60 ani.
Bărbatul, conform primelor informații sosite de la fața locului, se afla în zona peronului. În urma accidentului foarte grav a rezultat decesul pietonului. Se efectuează cercetarea la fata locului in vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier. Circulația tramvaielor aparținând liniei 21 este restricționată până la finalizarea cercetării la fața locului.
Vatmanul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. (Sursa video – Angelica Aurel).